Dacă mi-ar plăcea de mine, aș mai avea loc printre ceilalți? — Anina Soreanu

Dacă mi-ar plăcea de mine, aș mai avea loc printre ceilalți?

„Mi-ar plăcea să-mi placă de mine.”

Pare o dorință simplă. Dar când am început să o explorăm într-o ședință, lângă ea a apărut o teamă:

Dacă mi-ar plăcea de mine, aș fi mai vizibilă. Și dacă aș fi mai vizibilă, aș fi mai ușor de criticat.

Poate cunoști și tu ezitarea aceea. Ai ceva de spus, dar te oprești. Ai vrea să mergi undeva, dar începi să te întrebi cum vei fi privită. Îți dorești să te apropii de oameni, însă te temi că nu vei avea loc printre ei.

Și atunci rămâi puțin mai retrasă. Vorbești mai puțin. Aștepți să vezi dacă te invită cineva în conversație.

Din afară poate părea că preferi singurătatea. Înăuntru, însă, îți dorești să fii primită.

„Trebuie să demonstrez ceva ca să fiu acceptată.”

Când porți această convingere, o întâlnire cu ceilalți poate deveni un examen. Ai spus ceva interesant? Ai fost suficient de amuzantă? Ai deranjat? Oare ce au crezut despre tine?

Este greu să te bucuri de apropiere când îți verifici fiecare cuvânt.

În povestea explorată în ședință, sentimentul de a fi pe dinafară era vechi:

„Eram retrasă. Nu eram la fel de vorbăreață ca ceilalți. Îmi era rușine să spun ceva.”

O astfel de experiență poate lăsa în urmă o întrebare dureroasă: Ce este în neregulă cu mine?

Iar în timp, „mi-a fost greu să mă apropii” poate ajunge să sune ca „nimeni nu vrea să stea cu mine”. „Nu m-am simțit acceptată” poate deveni „nu voi face niciodată parte dintr-un grup”.

Cuvinte care închid tot mai mult ușa spre ceea ce îți dorești.

Te retragi de teama criticii, apoi te cerți pentru că te-ai retras. Îți lipsește bucuria, apoi te învinovățești că nu te bucuri. Te doare că trece viața și simți presiunea să faci ceva, să dovedești că ești suficient de bună.

Dar dreptul tău de a fi aici nu depinde de cât de vorbăreață, utilă sau apreciată ești.

Poți fi mai tăcută și să ai lucruri de spus. Poți avea nevoie de timp ca să te simți în largul tău. Poți dori apropiere chiar dacă îți este greu să faci primul pas.

Să înceapă să-ți placă de tine poate însemna, pentru început, să observi cum îți vorbești după un moment dificil. Să lași loc și pentru o descriere mai blândă, mai precisă:

Astăzi mi-a fost rușine. Mi-am dorit să particip și nu am reușit așa cum speram. Pot încerca din nou, în ritmul meu.

Poate merită să te întrebi:

Dacă nu ar trebui să demonstrez nimic ca să merit apropiere, ce aș avea curajul să spun?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *