Dacă nu ai nimic de spus constructiv, taci!

Acum câțiva ani observam cum lumea se uită la televizor la certuri, la divorțuri, la ce cupluri s-au mai despărțit și erau acolo, atât de prinși în acea informație, în acea dramă, încât mă întrebam de ce fac asta.
Acum, câțiva ani mai târziu, înțeleg că acea dramă activa în ei sentimente, iar cum viața lor era plictisită, lipsită de interes, se hrăneau cu dramele din exterior.

Observ acum două tipuri de creatori de conținut pe social media:
👉 Cei care oferă informații utile, pe care dacă le pui în practică îți îmbunătățesc viața. Aceștia au învățat, au experimentat mult, au avut rezultate și își spun: „wow, lumea trebuie să știe asta!”. Petrec ore întregi să creeze conținut gratuit, să scrie eBook-uri care vă ajută (apropo, tocmai am terminat și eu unul care se numește „Dieta Mentală” și încă mă gândesc dacă să-l ofer gratuit), să apară constant cu informații relevante și exemple din viața proprie.
Dacă urmăriți aceste persoane și vă place conținutul lor, dacă vă aduce valoare — vorbiți mai departe, dați un share, faceți orice, pentru că schimbul de energie este important.

Apropo de schimbul de energie: oamenii caută să primească gratis informații sau metode, dar nu știu cât pierd, de fapt, pentru că nu au vrut să plătească.

Am un exemplu recent — un domn care a „furat” o comandă de reprogramare de pe internet și, după o lună, m-a sunat că nu a putut să o aplice și ar vrea să plătească pentru curs. A ales conștient să facă asta, pentru că nu a putut aplica știind că e gratis.
Și probabil ai și tu metode, cursuri sau materiale pe care nu le-ai băgat în seamă.
Acesta este motivul: data viitoare investește energie în ceea ce primești, ca să poată exista și schimbarea în viața ta — fie energia banilor, a timpului, de orice fel!

Sunt și creatori de conținut care se folosesc de munca altora ca să râdă de ei, pentru că nu au ceva mai valoros de oferit decât glume. Exact ca aceia care fac emisiuni despre divorțuri, certuri și „ce-a mai făcut vecinul”.
Acest tip de conținut mă îngrijorează cel mai tare, pentru că aparent merge bine pentru public — doar că publicul nu conștientizează de ce rezonează cu el și cu ce se hrănește.

Hai să-ți dau un exemplu:
„Eu nu sunt în stare să creez valoare în viața mea, să ajut pe cineva cu adevărat, deci râd de alții când o fac — adică râd de neputința mea.”
Oamenii sunt făcuți să aducă valoare în societate și celor apropiați, dar când nu o fac, apare convingerea: „nu sunt suficient de bun”, „nu sunt în stare”, iar atunci aruncă spre alții vorbe goale.
Dacă urmărești astfel de persoane, întreabă-te: „Ce primesc emoțional urmărind asta?”
Dacă nu apare o emoție de bunăstare, speranță, încredere — atunci ai de făcut o alegere.

Eu, personal, urmăresc persoane care mă inspiră prin autenticitatea lor și care îmi arată că se poate trăi și diferit — dar mai bine decât ceea ce trăiesc eu.

Povestea din spatele acestui articol este mai amplă, dar o scurtez:
Am primit un reel de la o prietenă cu un tip care are în numele de Instagram cuvântul „psiholog” și m-am uitat.
Această persoană (sper că nu este psiholog, pentru că nu ar fi etic să profeseze și, în același timp, să râdă public de alți oameni) râdea de o altă persoană care vorbea despre breatharieni (dacă nu știți ce este, google it).
De obicei aleg să nu comentez decât dacă am ceva constructiv de spus și știu că mesajul meu poate ajuta pe cineva, așa că am scris:

„Eu am cunoscut persoane breathariene, data viitoare poți face research ca să nu oferi informații greșite oamenilor, pentru că e o responsabilitate să oferi informație!”

Mesaj constructiv? Da.
Chiar am cunoscut acum 2 ani astfel de persoane și mi-au rămas în minte corpurile lor slabe, așa că am sugerat să se documenteze mai bine — mai ales că persoana de care râdea este cineva care studiază în detaliu tot ce face, promovează sănătatea și, personal, am învățat și aplicat multe din sfaturile ei (care, sincer, cred că nici nu ar mai trebui oferite gratuit).

Ce mesaje am primit eu la comentariul meu bine intenționat?
„Ești proastă”, „să mori tu”, „ai terminat liceul?”
Clar, au mai fost și altele, dar nu îmi încarc memoria cu ele.

Ajută aceste mesaje? Sunt constructive?
Sigur că da — mi-au amintit că ar trebui să verific dacă am fost la școală și dacă mai vreau să trăiesc 😄 (glumesc, desigur).
Sau poate sunt doar strigăte de ajutor dinspre neputința lor, dinspre lipsa lor de educație, dinspre faptul că nu se simt susținuți de ceilalți.
Eu așa o văd — și am compasiune pentru ei.

Dacă ești una dintre acele persoane care promovează conținutul altora într-un mod negativ — să știi că este despre neputința ta de a face ceva pozitiv pentru tine și pentru ceilalți!
Dacă ești una dintre persoanele care comentează sau vorbește doar ca „să spună și ea ceva”, conștientizează, oprește-te și vorbește doar când ești sigur că informația ta chiar ajută pe cineva.

Mi se întâmplă des să îmi doresc să explic anumite lucruri, să-i fac pe ceilalți să înțeleagă că au putere asupra vieții lor, că ei sunt responsabili — apoi îmi amintesc că nu pot duce informația și tac.
Pentru binele meu, pentru binele lor, pentru conexiunea noastră plină de acceptare, compasiune și iubire, chiar dacă avem percepții diferite asupra vieții.

Câteodată, să taci e cea mai bună alegere.
Câteodată tac când văd că cei apropiați au soluția chiar în fața lor — îi las să o găsească singuri!
De ce? Pentru că abia atunci prind încredere în ei cu adevărat, când reușesc singuri.
Taci și când știi că ai dreptate — ceilalți au nevoie să-și găsească adevărul propriu.

Taci mai mult. Observă mai mult.
Când vorbești, consumi energie — dar merită oare să convingi pe cineva de „adevărul” tău?
Dacă celălalt nu înțelege, înseamnă că acel adevăr nu e încă al lui și are nevoie să-l descopere singur.
Taci și când crezi că ai dreptate!
La ce te ajută „ai dreptate”? La nimic, pentru că dreptatea nu te face mai puternic sau mai valoros.
Dar să renunți la a avea dreptate te face deschis către noi adevăruri.

Când spui „ți-am zis eu”, nu e ceva constructiv pentru ceilalți — doar cauți validare, nu evoluție.

🧘‍♀️ Ideea finală cu care vreau să te las este aceasta:
Pune-ți întrebarea — „Ajută pe cineva ceea ce vreau să spun?”
Dacă răspunsul este nu, taci.
Dacă răspunsul este da, vorbește cât mai tare, cât mai mult, cât mai sigur despre asta!

Și amintește-ți: când întâlnești o persoană care râde de alte persoane, ea râde de fapt de propria neputință.
Ai compasiune pentru ea.
Dar să ai compasiune pentru cineva nu înseamnă să-i asculți la nesfârșit frustrările — știu că se întâmplă des, mai ales cu cei apropiați. 🙂